CÂTEVA CONSIDERAŢII PRIVIND TOPONIMIA MASIVULUI CIUCAŞ - Munţii nostri nr. 34 Ciucaş de Maria Rodica Niculescu Nov 12, 09:48 PM

Ca şi în alte masive muntoase, unde turismul a pătruns de timpuriu, în Ciucaş numele de locuri (culmi, văi, ape, păduri etc.) toponimia, îmbracă două forme. Este vorba de o toponimie autentică, transmisă prin viu grai din generaţie în generaţie în limbajul localnicilor, şi de o toponimie livrescă, apărută o dată cu circulaţia şi cu literatura de popu-larizare turistică.
Toponimia autentică reflectă deseori însuşirile locurilor, spre exemplu al culmilor: Muntele Albele sau Muntele Roşu indicînd culoarea calcarelor sau bogăţia tufărişurilor de smirdar; Culmea Stincoasă sau Grohotişul, desemnind caracterul pietros sau abundenţa grohotişurilor; Cheia şi Cheiţa, reflectînd caracterul ingust al văilor cu pereţi abrupţi, nume pre-luat şi de cătunul din apropiere; Strimbu sugerînd cursul sinuos al apei; Pîriul Alb, Pîrîul Sterp arătînd substratul calcoros, albicios al pîriului şi, respectiv, pîrîul fără apă; denumirea Muntele Zăganu derivind de la existenţa zăganului (Gypaetus barbatus) pe aceste meleaguri etc. Sînt însă şi nume al căror sens este mai greu de sesizat astăzi, nume vechi provenite din limba straveche a locuitorilor, dar care la origine, fără îndoială, avea inţeles. De-a lungul veacurilor, limba s-a schimbat, unele cuvinte au fost abandonate sau au căpătat alte sensuri, aşa incit numai un studiu aprofundat de lingvistică şi de geografie istorică poate arăta sorgintea, inţelesul şi modul în care ele şi-au modificat semnificaţia. Amintim aici numele Tîmpa, provenind din fondul traco-dac al limbii romăne, care astăzi este nume propriu, dar care la origine înseamnă ,,strîmtoare, pas, vale între munţi” şi ,,munte, munte stîncos”. Ia fel, Teleajenul, provenind dintr-un cuvînt slav vechi, telegă (căruţă), şi semnificînd o vale cu drum de care (telegi); Pîrîul Berii, cu obîrşia tot într-un cuvint slav, cu semnificaţia a duce, a purta (ber). Exemplele s-ar putea înmulţi…
Multe din toponimele autentice au fost consemnate pe hărţi în forma lor corecta, dar, din păcate, unele prezintă erori datorate cartografilor, erori core au fost transmise sau amplificate de la o ediţie la alta a hărţilor. Cu siguranţă că nume atit de cunoscute precum Tigăile Mari, Tigăile Mici, figurate ca atare pe hărţile topografice actuale, ascund în ele o eroare veche. Numele desemnează un munte stîncos şi proeminent, cu bolovănişuri uriaşe, adică o formă de relief care în multe părţi din ţară este denumită gugă, chiceră, cioacă, ţîflă, tîlvă, ţiglae etc. Profesorul lorgu lordan aminteşte intr-una din lucrările sale că un articol dintr-o revistă de prin anul 1935 menţiona în Ciucaş Muntele Tigălia, nume care pare să facă trecerea intre o denumire autentică Ţiglaia (la singular) şi cea consemnată azi pe hărţi. Intr-adevăr, dacă în numele Tigălia se interverteşte o cu i şi se adaugă sedila la t se obţine numele Jiglăia (Jiglaie), pe care il consideram ca autentic din motivele arătate mai sus. În forma de plural denumirea corectă ar fi Ţiglăile şi nu Tigăile. Mai există şi alte denumiri greşite ca pîrîul Bueului, la origine Baicului, şi altele apărute în procesul de redactare şi cartografiere a hărţilor, făra o confruntare temeinică, la teren, cu denumirile originole, fapt întîlnit în foarte multe masive din ţară.
Cea de a doua categorie – denumiri livreşti, recent apărute – se datoreşte ,,botezarii” unor locuri de către primii excursionişti, mai ales a stîncilor spectaculoase, şi popularizării lor în ghidurile turistice. Poate că cel puţin unele dintre aceste stînci – şi Ciucasul abundă cu astfel de forme – au avut numiri autentice, necunoscute de primii excursionişti, sau poats ca acestea ,,se pierduseră” deja de-a lungul vremii. Noile denumiri au intrat însa în uz şi este greu a fi schimbate. Ele constituie azi nu numai puncte de reper în orientare, ci chiar obiective de interes turistic deosebit, pe care drumeţii le caută să le admirc. Iar numele lor, aşa cum au intrat în uz, relevă imaginaţia celor care le-au denumit. De aici izul legendar-mitologic al unora (Turnul Goliat, Sfinxul Ciucaşului) sau de cele mai multe ori caracterul sugestiv, uneori chiar subtil al altora (Babele la Sfat, Gemenii Ciucaşului, Mîna cu Cinci Degete, Turnul Caprioarei, Podul de Aramă etc.). Procedeul este de altfel obişnuit, în special în domeniul speologiei, unde formele de relief (grote, coloane, poliţe etc.), desco-perite pentru prima dată, au primit denumiri dintre cele mai bizare.
Aceste scurte consideraţii asupra unor toponime din Masivul Ciucaş sînt de natură sa justifice, oarecum, semnele de întrebare pe care poate mulţi şi le pun în faţa unor denumiri consemnate în text şi pe hartă. O rezolvare a lor depăşeşte desigur caracterul şi scopul lucrarii de faţă. Oricum, greşite sau corecte, autentice sau denaturate, denumirile din Ciucaş con-stituie un fond toponimic actual de neîndoielnica utilitate în drumeţie.

Recomandă articolul unui prieten! Tipăreşte pagina

 

Comentarii