Valea Teleajenului Feb 1, 09:17 AM

extras din “Valea Teleajenului cu Cetatea Culturală Vălenii de Munte şi Monografia satului Homorâciu Judeţul Prahova” de Preot-Sachelar Ioan I. Costeanu 1930

Dinspre partea de Nord a oraşului Ploieşti, din capătul stradei Văleni, din bariera fostă, ce purta acelaşi nume, se desprinde drumul care duce, spre Miază Noapte, în creerul munţilor de pe Valea Teleajenului, spre trecătoarea Bratocea. Acest drum umit şoseaua Ploişti – Bratocea, se îndreaptă în sus, pe lângă albia râului Teleajenul, când pe dreapt, când pe stânga, până sus la Poalele muntelui Balabanul, din cătunul Cheia. El trece prin satele: Blejoi, Lipăneşti, Măgurele, Gura Vitioarei, Vălenii de Munte , Homorâciu, Izvoarele, Mâneciu Pământeni, Mâneciu Ungureni şi se opreşte la Cheia, loc larg de popas. Toate aceste sate sunt aşezate pe câmpii, dealuri şi văi de pe apa râului Teleajenul. Dela Blejoi, în sus începe decorul mândru al naturei: la stânga, Scăenii, cu minunatele sale vii ce produc cel mai excelent vin, cu sondele sale ce în timpul nopţei, mai cu seamă, prin lumina produsă de electricitate, răsar ca nişte turle înalte, dintre arbori şi vii, ce par ca nişte jucării în mijlocul naturii varite; de la dealurile roşcate, ce se tot apropie strâmtorând valea, până la arbori stufoşi din lunca râului Teleajenului. Mai în sus, spre Lipăneşti, Măgurele, iarăşi domină străvechia ocpaţiune a oamenilor: ogoare de porumb, livezi de pruni şi tot soiul de pomi, ca: nuci, peri, meri etc., iar dealurileşi văile, acoperite cu viţă şi păduri. La Măgurele, în punctul numit Coada Malului , sau la Hanul Roşu, vârfurile înalte ale dealurilor aici par că vor să dea războiu râului Teleajenul – se apropie unele de altele strmtorând cursul râului. De aci drumul, ce se întinde peste apa râului Teleajenul pe un pod de fier, se îndreaptă pe lîngă malul drept al rîului, prin satul Gura Vitioarei cu biserica aşezată spre răsărit şi unde deserveşte Sf. Altar, Reverenţa sa, preotul Miricescu, un harnic păstor şi muncitor în via Domnului. E atâta varietate în coloritul şi împletitura dintre dărnicia naturei şi hărnicia omului, încât ochiul nu se mai oboseşte şi vremea trece fără să ştii când. De la Gura Vitioare, drumul trece prin orăşelul Vălenii de Munte îndreptându-se tot spre miază noapte spre satul Homorâciu. Treci pe lângă satul Teişani, la poalele căruia sunt în partea de Răsărit lacurile numite de popor, lacurile fără fund. Din acestea se crede că, parte din legiunile Romane care erau stabilite în Câmpia Grădiştea numită şi Stăneşti, scoteau sare pentru trebuinţele lor şi le celorlalţi din Ardeal, cu care erau în legătură prin drumul ce trecea pe lângă aceste lacuri şi mergea spre Ardeal, prin locurile unde astăzi sunt aşezate satele: Homorâciu, Izvoarele, Mâneciu-Pământeni şi Mâneciu Ungureni, iar de aci. peste apa râului Teleajen, prin munţii Păducelul de pe Telejenel, prin Tabla Buţii, traversa întinsa poiană a muntelui Faţa Craiului şi cobora ân jos, în Valea Buzăului, spre partea de Miază Noapte; iar ca dovadă că strămoşii noştri, Romani, au trecut prin aceste meleaguri este: De la Văleni în sus, câmpia Teişani şi prin satul Homorâciu, oamenii, voind a desfuda pământul pentru cultura cerealelor, au dat peste un drum acoperit cu bolovani şi pietriş. Bolovanii scoşi din pământ au fost făcuţi grămezi; aceasta , mai cu seamă, se cunoaşte şi azi la vărsătura Vâlcelului Hoţului, din Homorâciu. În vara anului 1928, d. colonel Zagoriţ, făcând cu elevii din şcoala preparatoare a ofiţerilor de rezervă din Ploieşti noui săpături, a descoperit din nou resturi din acest drum. Oamenii de aici îl numesc Drumul Tătarilor, poate din cauză că pe aici s-au dat lupte între Tătari şi Români. La punctul numit Hanul Madamei, de pe drumul Ploieşti – Bratocea, este un drum natural, ce duce prin vadul râului Teleajen, în câmpia Grădiştea dintre satele Draja de sus şi de Jos. Unii spun că vechiul drum al Romanilor spre Păducel şi Vârful lui Crai ar fi fost chiar pe aici. Deasupra acestei câmpii se ridică un munte înalt numit Cetăţuia. Din vârful său se poate vedea toată Valea Teleajenului şi a Drajnei, în sus şi în jos cum şi întreaga câmpie spre Ploieşti, chiar şi oraşul Ploieşti. Sub poalele Cetăţuii este situat satul Cerneşti ce ţine de comuna Homorâciu. În groapa de lângă Cetăţuie, s-a găsit în anii trecuţi, de Neculai Ungureanu, din Cerneşti, o bogată comoară numai în monedă de aur. Acesta a avut numai noroc nu şi parte; căci comoara a fost luată de subprefectul Murat şi Iancu Homoriceanu din comuna Homorâciu. Drumul Ploieşti-Bratocea, dupăce traversează satele Homorâciu, Izvoarele, Mâneciu Pământeni şi Mâneciu Ungureni, se îndreaptă spre munţi urcând la Gura Plaiului prin mai multe curbe. Sus în acest punct Gura Plaiului, Vodă Carol I, la 1868, vroind a vedea frumuseţile de pe Valea Teleajenului, s-a oprit cu suita sa descălecând. Pe când privea în jos valea, ce se desfăşura ca o panoramă, cu frumoasele sate, cu pădurile de pruni şi alţi pomi roditori din care răsar drăguţele case spoite cu var, albe învelite cu şindrişă, ale locuitorilor din aceste sate, un cal, al unuia din suită, a isbit piciorul lui Vodă, şi luând aceasta drept rău augur s-a înapoiat. De atunci, pe aici n-au mai venit din membrii familiei domnitoare decât Regele Ferdinand I, cu soţia sa, Regina Maria, când era prinţ de coroană. Din podişul de pe puncul numit Gura Plaiului, se începe valea Teleajenului. Această Vale a Teleajenului, este înzestrată de natură cu atâtea daruri, care de care mai atrăgătoare, atâta frumuseţe şi varietate în coloritul văilor cu verdeaţă, încât ochiul nu se mai satură privind gingăşia râuleţelor şi farmecul munţilor. Timpul trece fără săştii; tot privind când în dreapta când în stânga, urci, scobori fără să simţi nicio oboseală şi, î fundul văilor, în unele locuri, se adue mugetul apelor râului Teleajen, necăjit şi supărat din cauza obstacolelor ce-i se pun în cale de bolovanii rupţi, prin intemperiile vremurilor, din coastele munţilor şi târâţi în albia lui de afluienţii săi, ale căror ape curg cu mare sgomot, mai ales când plouă. Aici, munţii sânt acoperiţi pe capete, câteodată cu pălării de negură, şi privesc cu drag la apele râului Teleajenul, cam neputincioase şi, spre a-i mări şi mai mult necazul, când se depărtează, când se apropie prea mult, strângându-i, aproape din ambele părţi, albia lui, şi tot aşa, mergând în sus pe drumul de pe albia Teleajenului, ajungem la Mănăstirea Suzana.

Recomandă articolul unui prieten! Tipăreşte pagina

 

Comentarii